top banner

Băncile au bani de buzunar pentru adolescenți

11 Septembrie 2025 | Autor: Cristian Dogaru

Băncile au bani de buzunar pentru adolescenți

Foto Unsplash.com

Deschiderea unui cont curent sau a unuia de economii poate aduce până la câteva sute de lei pentru minori, bilete la Disneyland ori bonusuri de dobândă, dacă respectă anumite condiții.
Raiffeisen Bank derulează în perioada 1 septembrie–7 decembrie o campanie în care oferă până la 300 de lei adolescenților (14–18 ani neîmpliniți) dacă își deschid un pachet de cont curent cu card de debit în lei Visa atașat și efectuează un număr de tranzacții cu acesta.
Astfel, minorii care deschid un astfel de pachet primesc din start 150 de lei, iar următorii 150 de lei vin doar în urma efectuării unor tranzacții cu cardul.
Se acordă 50 de lei dacă se efectuează minimum o tranzacție cu cardul în luna deschiderii pachetului de cont curent, la comercianți (POS fizic sau online), indiferent de valoarea tranzacțiilor. Încă 100 de lei vor fi primiți dacă se efectuează minimum 10 tranzacții cu cardul în primele 3 luni (inclusiv luna înrolării) de la deschidere, la comercianți, indiferent de valoarea tranzacțiilor.
La momentul deschiderii pachetului de cont curent, minorul trebuie asistat de un reprezentant legal.
ING oferă o tombolă cu premii în bilete la Disneyland
ING Young este un cont de economii pentru minori (10–18 ani neîmpliniți). Adultul care își deschide un cont are opțiunea de a indica un minor care să primească acces la „Home’Bank-ul” său propriu. Se poate comanda și un card pentru copil. ING Young vine cu zero comisioane la administrarea contului și a cardului, la încasări în lei de la orice bancă, la transferuri în lei prin Home’Bank și la retrageri de la orice bancomat.
În trecut, ING oferea 100 de lei pentru deschiderea unui cont ING Young, dar în prezent derulează o campanie în care oferă bilete la Disneyland prin tragere la sorți pentru cei care fac tranzacții prin cont. Fiecare plată făcută cu Visa ING Young până pe 30 septembrie aduce o șansă de a câștiga o vacanță cu familia la Disneyland Paris.
Se oferă 10 vouchere care includ transport și cazare pentru vizitarea complexului Disneyland, pentru familii compuse din până la 2 adulți și 2 copii.
Banca Transilvania are bonusuri și dobânzi mai mari pentru copii
Este vorba despre contul de economii KID Cont, care poate fi deschis în numele minorilor de către un adult.
Printre avantaje, există un bonus aniversar: dacă pe parcursul anului se pun în cont cel puțin 500 de lei sau 120 de euro și nu se fac retrageri, se acordă un bonus egal cu dobânda lunară. Nu există comision de încasare în contul KidCONT, indiferent de banca din care se face transferul.
Dobânda la aniversarea anuală este de 4,7% pentru lei și 1,25% pentru euro (soldul trebuie să fie minim 450 lei și 100 euro pentru a se bonifica aceste dobânzi).
Este un randament semnificativ mai bun decât cel oferit adulților de Banca Transilvania, unde dobânda pentru conturile de economii în lei este cuprinsă între 3 și 3,35%, în funcție de sold, iar pentru economiile în euro între 0,3 și 0,5%.
Junior Centenar oferă încă prime generoase
Din ianuarie 2019, statul oferă un program de economisire pentru minori, denumit Junior Centenar. Diferența față de un depozit clasic vine din faptul că acest instrument este dedicat exclusiv minorilor și că are ca dată de rambursare ziua majoratului beneficiarului. Dobânda anuală este de 3%, la care se adaugă o primă de 600 lei pentru sume de cel puțin 1.200 lei depuse într-un an calendaristic.
Cum Guvernul derulează în această perioadă ample strategii de austeritate, cei care sunt interesați de acest program nu ar trebui să îl rateze în 2025, pentru că nu putem fi absolut siguri că autoritățile vor menține aceste stimulente și anul viitor.
 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Credite nevoi personale

Credite nevoi personale
  • Compari ofertele și economisești bani
  • Aplici online la credit
  • Ești contactat rapid de partenerii Conso
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Info banci

Alte Articole

Cum primești câteva mii de lei pentru înrolarea salariilor prietenilor

Cum primești câteva mii de lei pentru înrolarea salariilor prietenilor

De la stimulentele pentru aducerea de clienți noi în rețea pentru pachetele de cont curent, băncile plusează acum cu bonusuri mărite dacă prietenii recomandați vin și cu salariile în bancă.

16 Apr 2026 | Info banci
Cum poți primi între 600 și 1.800 de lei dacă deschizi un cont bancar

Cum poți primi între 600 și 1.800 de lei dacă deschizi un cont bancar

ING și Raiffeisen Bank atrag noi clienți cu bonusuri generoase, dar prin strategii diferite – în vreme ce ING se concentrează pe cei sub 24 de ani, Raiffeisen Bank pune câteva condiții legate de numărul tranzacțiilor.

19 Mar 2026 | Info banci
Conso.ro la 20 de ani: Validare și în epoca AI

Conso.ro la 20 de ani: Validare și în epoca AI

Mulți dintre voi, ne știți de 20 de ani. Ne-ați folosit ca să vă luați cel mai ieftin credit. Ne-ați folosit ca să vi-l refinanțați pe cel vechi, dacă între timp condițiile din piață s-au îmbunătățit. Ne-ați folosit ca să treceți de la ROBOR la IRCC și să plătiți mai puțin. Ne-ați folosit ca să vă faceți cel mai bine remunerat depozit. Ne-ați folosit ca să vă faceți cel mai ieftin RCA. Sunteți alături de noi în fiecare zi, înțelegând că vă suntem de folos. Gratuit, fără niciun cost asociat. Rămâneți aproape, vă pregătim noi surprize în acest an aniversar!

17 Mar 2026 | Info banci
De Black Friday 2025, Conso lansează o pagină dedicată special ofertelor promoționale!

De Black Friday 2025, Conso lansează o pagină dedicată special ofertelor promoționale!

Răspundem tot mai numeroaselor solicitări pe care ni le-ați făcut de a crea o zonă în care să puteți vedea care sunt ultimele oferte promoționale lansate de bănci, pentru a putea profita de ele. Vom continua să le adresăm și in articole, respective în comparatoarele actualizate permanent, la fel ca până acum, dar le veți găsi și pe pagina specială dedicată promoțiilor!

06 Noi 2025 | Info banci

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul